Cum devin membru al BiNL?

Ne bucurăm că te gândești să faci parte din familia noastră spirituală. Dorința noastră este ca fiecare credincios să aibă un loc unde să crească în credință și să trăiască pentru gloria lui Dumnezeu. Scopul nostru este să răspundem nevoii reale din Sudul Londrei, unde trăiesc peste patruzeci de mii de români și există foarte puține biserici evanghelice române.

Dacă ești deja membru activ într-o biserică creștină aflată la o distanță ușor accesibilă, cu o doctrină sănătoasă și o conducere matură, te încurajăm să rămâi statornic și să continui să slujești acolo unde Dumnezeu te-a chemat.

Dar dacă te-ai mutat recent în zonă sau cauți să-L cunoști mai mult pe Dumnezeu în cadrul unei comunități creștine românești, te așteptăm cu drag să ni te alături.
A deveni membru la BiNL înseamnă mai mult decât a participa la slujbe. Este o alegere conștientă de a aparține unei familii spirituale, de a împărtăși credința și de a sluji împreună pentru gloria lui Hristos.

Pașii principali spre a deveni membru BiNL:

Icon

Cunoaștere reciprocă (3–6 luni)

Îți oferim timp să ne cunoști – atmosfera, credința, comunitatea. În același timp, și noi vrem să te cunoaștem pe tine. În această perioadă poți participa la întâlniri, evenimente și activitățile BiNL.
Icon

Discuție despre credință și viața de biserică

După această perioadă, vei avea o discuție personală cu unul dintre liderii bisericii pentru a împărtăși mărturia ta și pentru a înțelege ce înseamnă membralitatea la BiNL.
Icon

Adoptarea Crezului și a valorilor BiNL

Membralitatea presupune asumarea credinței biblice și a Crezului Bisericii Noul Legământ, precum și trăirea în acord cu stâlpii BiNL de Închinare, Misiune, Ucenicie și Comuniune.
Icon

Angajamentul de membru

Un membru BiNL participă regulat la viața bisericii, se implică în slujire după darurile primite și trăiește cu credincioșie înaintea lui Dumnezeu și în comunitate.

Ce înseamnă membralitatea?

Practic, membralitatea înseamnă să fii prezent la întâlnirile bisericii, să te rogi și să slujești alături de noi, să contribui la creșterea comunității și să te bucuri de sprijinul unei familii spirituale atunci când ai nevoie.

Dacă simți că acesta este pasul potrivit pentru tine, te încurajăm să discuți cu unul dintre liderii bisericii sau să ne scrii la contact@binl.co.uk