Credem că Biblia, alcătuită din cele 66 de cărți ale Vechiului și Noului Testament, este Cuvântul lui Dumnezeu insuflat în întregime de Duhul Sfânt (2 Timotei 3:16-17; 2 Petru 1:21). Nu autorii, ci textul însuși este inspirat: fiecare cuvânt din manuscrisele originale este exact ceea ce Dumnezeu a dorit să fie scris (Matei 5:18).

Ea este fără greșeală în tot ceea ce afirmă, fie în materie de credință, morală, istorie sau știință (Psalmul 19:7-9; Ioan 17:17) și constituie singura autoritate finală și suficientă pentru mântuire, credință și viață (Deuteronom 4:2; Apocalipsa 22:18-19).

Scopul central al Scripturii este să-L descopere pe Isus Hristos și planul lui Dumnezeu de mântuire, chemându-ne la credință și la o viață transformată prin învățătură, mustrare, îndreptare și înțelepciune în neprihănire (Ioan 20:31; 2 Timotei 3:16).

Recunoaștem canonul închis al Scripturii – nicio altă scriere nu poate fi adăugată, eliminată sau pusă pe același nivel cu Biblia (Evrei 1:1-2; Apocalipsa 22:18-19).

Credem într-un singur Dumnezeu adevărat, viu și veșnic (Deuteronom 6:4; Isaia 45:5; 1 Timotei 1:17), Creatorul tuturor lucrurilor (Geneza 1:1; Apocalipsa 4:11), atotputernic (Ieremia 32:17), atotștiutor (Psalmul 147:5) și prezent pretutindeni (Psalmul 139:7-10). El este neschimbător în ființa, caracterul și planurile Sale (Maleahi 3:6; Iacov 1:17), sfânt (Isaia 6:3), drept (Psalmul 89:14), plin de dragoste (1 Ioan 4:8), adevărat (Ioan 17:3) și credincios (Plângerile 3:22-23).

Dumnezeu există din veșnicie în trei Persoane egale și pe deplin divine: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt — aceasta este Trinitatea (Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14). Cele trei Persoane sunt de aceeași natură, atribute și demnitate, fiind pe deplin unite în ființă și voință, dar având roluri distincte și complementare în creație, în istoria răscumpărării și în susținerea universului (Ioan 1:1-3; Evrei 1:3; Ioan 14:16-17).

Dumnezeu este suveran peste întreaga creație și își împlinește planurile cu înțelepciune și putere, spre gloria Sa (Psalmul 115:3; Efeseni 1:11).

Aceasta este o taină a credinței noastre: un singur Dumnezeu în trei Persoane, vrednic de aceeași închinare și slavă.

Credem că Dumnezeu Tatăl este prima Persoană a Trinității (Efeseni 4:6; 1 Corinteni 8:6), izvorul și susținătorul întregii creații (Geneza 1:1; Psalmul 104:24), care domnește cu înțelepciune, dragoste și dreptate peste tot ce a făcut (Psalmul 103:19; Psalmul 89:14).
El este Tatăl veșnic al Domnului nostru Isus Hristos (Ioan 1:14; 2 Petru 1:17) și, prin credința în Hristos, devine Tatăl nostru spiritual prin adopție (Romani 8:15; Galateni 4:4-5).
Tatăl este plin de dragoste (1 Ioan 3:1), îndurător și credincios în toate promisiunile Sale (Plângerile 3:22-23), suveran în planurile Sale (Isaia 46:9-10). El L-a trimis pe Fiul pentru mântuirea noastră (Ioan 3:16) și, împreună cu Fiul, L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în noi și să ne transforme (Ioan 14:26; Galateni 4:6).
Tatăl este sursa tuturor lucrurilor, iar tot ce există estedin El, prin El și pentru El (Romani 11:36). El este vrednic de închinarea, ascultarea și dragostea noastră deplină (Deuteronom 6:5; Ioan 4:23).

Credem că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este a doua Persoană a Trinității, veșnic, de aceeași esență și slavă cu Tatăl și Duhul Sfânt (Ioan 1:1; Coloseni 2:9). El este Creatorul tuturor lucrurilor și Susținătorul universului (Ioan 1:3; Evrei 1:3).

La împlinirea vremii, S-a întrupat prin nașterea din fecioara Maria, prin lucrarea Duhului Sfânt (Luca 1:35), devenind pe deplin om, dar fără păcat (Evrei 4:15). A trăit în ascultare desăvârșită față de Tatăl, a vestit Împărăția prin autoritatea Sa divină și a făcut minuni (Marcu 1:14-15; Ioan 20:31). A murit pe cruce purtând păcatele noastre (Isaia 53:5; 1 Petru 2:24) și a înviat a treia zi cu un trup glorificat (1 Corinteni 15:3-4).

În prezent, El este Capul Bisericii (Efeseni 1:22), Marele nostru Preot și Mijlocitor (Evrei 7:25), conducând și păstorind poporul Său prin Cuvânt și Duh (Matei 16:18; 1 Petru 5:4).

Va reveni în slavă pentru a judeca vii și morți și pentru a instaura deplin Împărăția lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:11; Apocalipsa 19:11-16), aducând viață veșnică celor mântuiți și judecată celor ce L-au respins (Matei 25:31-34, 41).

El este Mântuitorul nostru, nădejdea noastră și Domnul căruia Îi aducem slavă în veci.

Credem că Duhul Sfânt este pe deplin Dumnezeu, a treia Persoană a Trinității, egal în esență (Coloseni 2:9; Evrei 9:14) și în slavă (Ioan 16:14; 2 Corinteni 3:17-18) cu Tatăl și cu Fiul. El este etern (Evrei 9:14), prezent și activ dinaintea creației (Geneza 1:2) și a inspirat Scripturile (2 Petru 1:21). Duhul Sfânt nu este o putere impersonală, ci o Persoană divină reală, care vorbește, călăuzește, se întristează și se bucură împreună cu poporul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 13:2; Efeseni 4:30).

În cei nemântuiți, El convinge de păcat, de neprihănirea lui Dumnezeu și de judecata viitoare (Ioan 16:8), chemând la pocăință și credință în Hristos (Ioan 6:44). În cei ce cred, El regenerează (Tit 3:5), locuiește în ei (1 Corinteni 6:19), îi unește cu Trupul lui Hristos (1 Corinteni 12:13) și îi pecetluiește pentru ziua răscumpărării (Efeseni 1:13-14). El dă siguranța mântuirii (Romani 8:16), lucrează sfințirea progresivă (2 Tesaloniceni 2:13), transformă caracterul credinciosului (Galateni 5:22-23) și îl conduce în adevăr (Ioan 16:13).

Credem că Duhul Sfânt este Persoana divină activă în viața Bisericii, producând și aplicând mântuirea (Ioan 14:16-17; 16:7-13), maturizarea credincioșilor (Romani 8:13; 1 Petru 1:2), unitatea și zidirea Trupului (Efeseni 4:3; Filipeni 2:1). El luminează mintea credincioșilor pentru înțelegerea și aplicarea Scripturii (1 Corinteni 2:12-14), descoperind voia lui Dumnezeu și călăuzind poporul Lui.

O lucrare esențială a Duhului Sfânt este echiparea Bisericii cu daruri spirituale (1 Corinteni 12; Romani 12; Efeseni 4; 1 Petru 4), primite în urma botezului cu Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 1:5; 2:4; 10:44-46). Credem că toate darurile menționate în Noul Testament rămân valabile și astăzi, fiind împărțite suveran de Duhul fiecărui credincios, pentru zidirea Trupului lui Hristos și pentru slujirea altora, nu pentru glorificarea personală (1 Corinteni 12:7,11).
Suntem deschiși la exercitarea darurilor spirituale în Biserică, dar afirmăm că ele trebuie administrate biblic, cu discernământ și dragoste, pentru zidire (1 Corinteni 14:26-33). Credem că Duhul Sfânt continuă să ridice slujitori, să înzestreze lideri și să întărească Biserica prin lucrarea Sa prezentă.

Fiecare credincios este chemat să caute umplerea continuă cu Duhul Sfânt și să trăiască zilnic sub călăuzirea Lui (Efeseni 5:18; Romani 8:13-14), primind puterea Sa pentru mărturie, sfințenie și slujire (Faptele Apostolilor 1:8). La revenirea lui Hristos, Duhul va prezenta Biserica Mireasă Mirelui ceresc, desăvârșită și pregătită pentru veșnicie (Apocalipsa 22:17).

Credem că Dumnezeu a creat tot ceea ce există, văzut și nevăzut, prin voia și cuvântul Său atotputernic, fără a folosi materie preexistentă (Evrei 11:3). Toate lucrurile sunt din El, prin El și pentru El (Romani 11:36). În acest act al creației, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au lucrat împreună (Ioan 1:3; Coloseni 1:16; Geneza 1:2), aducând universul la existență cu toată ordinea, frumusețea și viața lui.

Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, bărbat și femeie după sexul biologic (Geneza 1:26-27), fiecare cu valoare și demnitate egală. Chipul lui Dumnezeu în om înseamnă chemarea de a reflecta caracterul Său, de a trăi în părtășie cu El și de a stăpâni cu grijă creația (Psalmul 8:4-6). Dumnezeu a stabilit roluri complementare pentru bărbat și femeie, menite să fie trăite în dragoste, respect și armonie. (Efeseni 5:22-33; 1 Timotei 2:12-13).

La finalul creației, Dumnezeu a declarat că tot ce a făcut era „foarte bun” (Geneza 1:31), reflectând în mod desăvârșit înțelepciunea, puterea și bunătatea Sa. Chipul lui Dumnezeu, deși afectat prin păcat, rămâne în fiecare om, fiind temelia demnității și responsabilității umane (Geneza 9:6; Iacov 3:9). Toate lucrurile au fost create pentru gloria lui Dumnezeu și cheamă întreaga creație să Îl laude și să Îl onoreze (Psalmul 19:1; Apocalipsa 4:11).

Credem că primul om, Adam, creat după chipul lui Dumnezeu, a ales să păcătuiască prin neascultare față de porunca lui Dumnezeu în grădina Edenului (Geneza 3:1-7; Romani 5:12). Prin păcatul lui Adam, omenirea a căzut din starea de sfințenie și părtășie cu Dumnezeu, aducând moarte spirituală și fizică asupra întregii rase umane (Romani 6:23).

Prin această cădere, firea umană a devenit coruptă în întregime (Efeseni 2:1-3; Ieremia 17:9). Fiecare om se naște cu o natură păcătoasă, incapabil să caute sau să trăiască în ascultare de Dumnezeu prin puterea proprie (Psalmul 51:5; Romani 3:10-12, 23).

Efectele păcatului se văd în relația ruptă cu Dumnezeu, în alienarea dintre oameni, în corupția morală și în supunerea întregii creații sub blestem și deșertăciune (Geneza 3:16-19; Romani 8:20-22). Omul, lăsat în starea lui naturală, este pierdut, vinovat înaintea unui Dumnezeu sfânt și sortit judecății veșnice (Efeseni 2:12; Apocalipsa 20:11-15).

Totuși, chiar în mijlocul judecății, Dumnezeu a promis o soluție: descendența femeii, Hristos, care va zdrobi capul șarpelui (Geneza 3:15). Aceasta este prima veste bună a Evangheliei, prin care Dumnezeu arată că mântuirea vine doar prin Isus Hristos, singura speranță pentru omenirea căzută (Romani 5:17-19; 1 Corinteni 15:21-22).

Credem că mântuirea este în întregime lucrarea harului lui Dumnezeu, planificată din veșnicie și împlinită în timp prin Isus Hristos (Efeseni 1:4-5; 2:8-9). Dumnezeu a luat inițiativa de a răscumpăra omenirea căzută, alegând să aducă mântuire prin Fiul Său (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9-10).

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a întrupat (Ioan 1:14), a trăit o viață fără păcat (Evrei 4:15), a murit pe cruce ca jertfă de ispășire deplină pentru păcatele noastre (Romani 3:24-25; 1 Petru 2:24) și a înviat a treia zi, biruind moartea (1 Corinteni 15:3-4). Prin moartea și învierea Sa, El a împlinit pe deplin cerințele Legii și a deschis calea împăcării noastre cu Dumnezeu (2 Corinteni 5:18-19).

Duhul Sfânt aplică în mod personal această mântuire celor chemați, aducând convingere de păcat (Ioan 16:8), regenerare (Tit 3:5), credință și pocăință (Faptele Apostolilor 11:18; Efeseni 2:8).

Această mântuire este oferită în dar tuturor și se primește numai prin pocăință sinceră și credință personală în Isus Hristos (Faptele Apostolilor 20:21; Marcu 1:15; Romani 10:9-10), nu prin faptele Legii (Romani 3:28; Galateni 2:16). Ea aduce iertarea păcatelor (Faptele Apostolilor 10:43), împăcarea cu Dumnezeu (Romani 5:1) și darul vieții veșnice (Romani 6:23).

Siguranța mântuirii vine ca urmare a pocăinței și a credinței, în care, prin harul nemărginit al lui Hristos, credinciosul perseverează în ascultare de Cuvântul Lui până la sfârșit (Matei 24:13; Coloseni 1:22-23).

Credem că neprihănirea este lucrarea lui Dumnezeu prin care El declară drept pe cel păcătos, în momentul în care acesta se încrede în Isus Hristos pentru mântuire (Romani 3:22-24; Galateni 2:16). Această neprihănire nu se bazează pe faptele sau meritele noastre, ci exclusiv pe lucrarea desăvârșită a Domnului Isus — viața Sa fără păcat, moartea Sa pe cruce pentru păcatele noastre și învierea Sa glorioasă (2 Corinteni 5:21; Romani 4:25).

Neprihănirea se primește doar prin credință, nu prin împlinirea Legii sau prin merite personale (Filipeni 3:9; Efeseni 2:8-9). Prin credință, păcatele noastre sunt iertate (Faptele Apostolilor 10:43), iar viața și ascultarea lui Hristos sunt socotite ca fiind ale noastre (Romani 5:17-19).

Rezultatul neprihănirii este pacea cu Dumnezeu (Romani 5:1), accesul liber la harul Său (Romani 5:2) și nădejdea sigură a vieții veșnice (Tit 3:7). Această lucrare a neprihănirii nu este un proces continuu, ci este un act complet al lui Dumnezeu, care pune temelia pentru procesul continuu al sfințirii în viața credinciosului (Romani 8:30; Evrei 10:14).

Credem că sfințirea este lucrarea prin care Dumnezeu îi transformă pe cei pe care i-a mântuit, chemându-i să trăiască în sfințenie și asemănare cu Hristos (1 Tesaloniceni 4:3; Romani 8:29). Ea are trei dimensiuni: pozițională – prin care, la momentul mântuirii, credinciosul este pus deoparte pentru Dumnezeu și eliberat din stăpânirea păcatului (Evrei 10:10; 1 Corinteni 1:2), progresivă – prin care, zi de zi, sub călăuzirea Duhului Sfânt, viața credinciosului este schimbată spre asemănarea cu Domnul (2 Corinteni 3:18; Filipeni 1:6), și finală – desăvârșirea completă la revenirea lui Hristos (1 Ioan 3:2; Iuda 24).

Sfințirea este o lucrare a harului lui Dumnezeu, dar presupune participarea activă a credinciosului. Dumnezeu lucrează în noi voința și înfăptuirea (Filipeni 2:13), iar noi suntem chemați să umblăm prin Duhul, să ne supunem Cuvântului și să ne lepădăm de păcat (Filipeni 2:12; Galateni 5:16; Efeseni 4:22-24). Această cooperare între harul divin și ascultarea credinciosului nu este o împlinire prin propriile puteri, ci un răspuns la lucrarea transformatoare a lui Dumnezeu în viața noastră.

Procesul sfințirii implică atât creșterea în asemănarea cu Hristos, cât și separarea tot mai clară de păcat și de valorile lumii (Romani 12:2; 2 Corinteni 6:17-18). Mijloacele prin care Dumnezeu lucrează sfințirea sunt Cuvântul Său (Ioan 17:17), rugăciunea (Coloseni 4:2), lucrarea Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23), părtășia cu credincioșii (Evrei 10:24-25) și disciplina spirituală constantă (1 Timotei 4:7-8).

Credem că Legea lui Dumnezeu a fost dată pentru a descoperi sfințenia Sa, a arăta păcatul omului și a conduce spre Hristos, Singurul care a împlinit-o în mod desăvârșit (Galateni 3:24; Romani 3:20; Matei 5:17-18). Legea mozaică din Vechiul Legământ cuprindea poruncile morale, reglementările ceremoniale și prevederile civile pentru Israel. Ea cerea ascultare deplină, promițând binecuvântare pentru ascultare și judecată pentru neascultare (Deuteronom 28:1-2, 15). Totuși, Legea nu putea mântui, ci doar condamna păcatul și arăta nevoia de un Mântuitor (Romani 7:7-12).

Credem că Noul Legământ promis în Ieremia 31:31-34 și împlinit prin jertfa lui Isus Hristos (Evrei 8:6-13; Luca 22:20) aduce iertare deplină a păcatelor (Evrei 10:14-18), acces direct la Dumnezeu (1 Petru 2:9) și transformarea lăuntrică prin Duhul Sfânt, care scrie Legea în inimile credincioșilor (Ezechiel 36:26-27). În Noul Legământ, ascultarea nu este motivată de teama de pedeapsă sau de dorința de a câștiga favoarea lui Dumnezeu, ci de dragostea față de El și de lucrarea harului Său în viața noastră (1 Ioan 4:19; Romani 8:3-4).

Legea morală a lui Dumnezeu rămâne standardul Său neschimbător pentru viața sfântă, dar sub har credinciosul este eliberat de condamnarea Legii (Romani 6:14) și trăiește o viață de ascultare ca răspuns la mântuirea primită prin Hristos (Tit 2:11-12). Astfel, Legea și Evanghelia lucrează împreună: Legea descoperă păcatul și standardul lui Dumnezeu, iar Evanghelia oferă iertare, putere și transformare prin Duhul Sfânt (Romani 3:31; Galateni 5:16-18).

Credem că Biserica universală este Trupul lui Hristos, alcătuit din toți cei născuți din nou prin credința în Evanghelie și lucrarea Duhului Sfânt, din toate timpurile și din toate națiunile (Efeseni 1:22-23; Coloseni 1:18). Hristos este Capul Bisericii, care o conduce, o sfințește și o păzește (Efeseni 5:23-27).

Credem că biserica locală este o adunare vizibilă a credincioșilor botezați in apa, care se unesc într-un legământ de credință și părtășie, pentru a se închina lui Dumnezeu, a proclama Evanghelia, a crește în ucenicie și a trăi în comuniune frățească. Conducerea este asigurată de prezbiteri/păstori calificați biblic și sprijiniți de diaconi, conform modelului din Noul Testament (1 Timotei 3:1-13; Faptele Apostolilor 14:23).

Credem în preoția tuturor credincioșilor: fiecare credincios are acces direct la Dumnezeu prin Isus Hristos (Evrei 10:19-22) și este chemat să aducă „jertfe spirituale” plăcute lui Dumnezeu — viața trăită în ascultare, rugăciune, laudă și slujire (1 Petru 2:5,9; Romani 12:1; Evrei 13:15-16). Toți sunt egali în demnitate și valoare, slujind potrivit darurilor date de Duhul Sfânt, pentru zidirea Trupului lui Hristos (1 Corinteni 12:4-7; Efeseni 4:11-13).

Credem că misiunea bisericii, dată de Hristos, se împlinește prin patru funcții fundamentale:

1. Închinarea — trăirea unei vieți de închinare în duh și adevăr, prin tot ceea ce suntem și facem (Ioan 4:23-24).
2. Evanghelizarea — răspândirea Evangheliei și integrarea celor credincioși în viața bisericii (Marcu 16:15-16).
3. Ucenicizarea — creșterea în cunoașterea lui Dumnezeu și trăirea în ascultare de Hristos, printr-un proces personal și comunitar (Matei 28:18-20).
4. Comuniunea — trăirea ca o familie spirituală, slujind cu integritate, dragoste și unitate (Filipeni 2:1-2; Efeseni 4:3).

Credem că Biserica trebuie să manifeste unitatea Trupului lui Hristos dincolo de bariere culturale, etnice sau confesionale, fără a compromite adevărul Scripturii (Ioan 17:21; Efeseni 4:4-6), umblând în același fel acolo unde am ajuns la aceeași înțelegere și lăsând ca Dumnezeu să lumineze diferențele (Filipeni 3:15-16).

Botezul in apa este poruncit de Domnul Isus Hristos ca mărturie publică a credinței în El și a unirii cu moartea, îngroparea și învierea Sa (Matei 28:19; Romani 6:3-4). Credem că botezul este destinat doar celor care, la o vârstă de discernământ spiritual, au experimentat nașterea din nou prin credință personală și pocăință (Faptele Apostolilor 2:38; 8:36-38). Botezul se realizează prin scufundare completă în apă, ca simbol al curățirii de păcat și al vieții noi în Hristos (Coloseni 2:12). El nu mântuiește, ci este un act de ascultare și identificare cu Hristos, confirmând public credința deja primită.

Cina Domnului a fost instituită de Domnul Isus în noaptea în care a fost vândut, ca un act comemorativ al jertfei Sale și proclamare a morții Sale până la revenire (Luca 22:19-20; 1 Corinteni 11:23-26). Elementele — pâinea și rodul viței — sunt simboluri ale trupului frânt și sângelui vărsat pentru iertarea păcatelor (Matei 26:26-28). Participarea la Cină este rezervată celor născuți din nou, botezați la vârsta adultă și aflați în părtășie cu Domnul și cu Biserica. Credinciosul ia parte la Cină nu pe baza meritelor proprii, ci pe baza meritelor și jertfei lui Hristos, după ce se cercetează pe sine, pentru ca astfel să mănânce din pâine și să bea din pahar (1 Corinteni 11:27-29). Este un timp de unitate a Trupului lui Hristos și de întărire spirituală prin credință.

Credem că misiunea Bisericii este împlinirea Marii Trimiteri (Matei 28:18-20), trimițând și echipând credincioșii pentru a face ucenici din toate neamurile, botezându-i și învățându-i să păzească tot ce a poruncit Hristos. Aceasta include atât vestirea Evangheliei în mod public, cât și mărturia personală a fiecărui credincios (Marcu 16:15-16; Faptele Apostolilor 1:8), urmărind aducerea oamenilor la pocăință și credință în Hristos și integrarea lor în comunitatea bisericii.

Ucenicizarea înseamnă creșterea credincioșilor în cunoașterea lui Dumnezeu și în trăirea în ascultare de Hristos, printr-un proces personal și comunitar, susținut de învățătura Scripturii, rugăciune, părtășie și slujire (Coloseni 1:28; 2 Timotei 2:2).

Misiunea Bisericii are o dimensiune locală și globală, extinzându-se „până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1:8), pentru ca toate popoarele să audă și să primească vestea bună a mântuirii prin Isus Hristos.

Credem în existența unei lumi spirituale reale, creată de Dumnezeu, care include atât îngeri buni, cât și îngeri căzuți. Îngerii sunt ființe spirituale create pentru a-L adora pe Dumnezeu și a împlini voia Lui (Psalmul 103:20; Apocalipsa 5:11-12). Ei sunt trimiși să slujească celor ce vor moșteni mântuirea (Evrei 1:14) și acționează sub autoritatea deplină a lui Dumnezeu.

Îngerii căzuți, conduși de Satan, s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (2 Petru 2:4; Iuda 6). Satan este o ființă reală, personală, numită și Diavolul, „pârâșul fraților” și „tatăl minciunii” (Ioan 8:44; Apocalipsa 12:9-10). Prin moartea și învierea lui Isus Hristos, el a fost deja înfrânt (Coloseni 2:15; Evrei 2:14) și este sortit pedepsei veșnice în iazul de foc (Apocalipsa 20:10).

Demonii, îngerii căzuți care îl urmează pe Satan, caută să înșele, să ispitească și să împiedice lucrarea lui Dumnezeu (Efeseni 6:12; 1 Timotei 4:1). Ei influențează lumea prin minciună, înșelăciune și ispitire, dar acțiunea lor este limitată de suveranitatea lui Dumnezeu (Iov 1:12; 1 Corinteni 10:13).

Războiul spiritual este real și implică întreaga viață a credinciosului. Lupta noastră nu este împotriva „cănii și sângelui”, ci împotriva forțelor spirituale ale răului (Efeseni 6:12). De aceea, credinciosul este chemat să fie treaz, să vegheze și să se împotrivească diavolului tari în credință (1 Petru 5:8-9), purtând toată armura lui Dumnezeu: adevărul, neprihănirea, pregătirea Evangheliei, scutul credinței, coiful mântuirii, sabia Duhului — care este Cuvântul lui Dumnezeu — și rugăciunea stăruitoare (Efeseni 6:13-18).

Biruința în războiul spiritual nu vine din puterea noastră, ci din autoritatea lui Hristos și prezența Duhului Sfânt în noi, căci „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).

Credem că fiecare credincios este chemat, mai întâi, la pocăință și la o viață de sfințire continuă, urmărind asemănarea cu Hristos (Faptele Apostolilor 3:19; 1 Petru 1:15-16; Romani 8:29). Această chemare generală include și împlinirea Marii Trimiteri — vestirea Evangheliei, ucenicizarea și botezarea celor ce cred (Matei 28:18-20; Marcu 16:15).

Recunoaștem că Dumnezeu a înzestrat pe fiecare credincios cu daruri spirituale și abilități specifice pentru slujire (1 Corinteni 12:4-7; 1 Petru 4:10). Fiecare este responsabil să-și folosească darurile pentru zidirea Trupului lui Hristos și pentru împlinirea misiunii Evangheliei (Efeseni 4:11-13).

Credem că ordinea biblică a priorităților în viața credinciosului este: Dumnezeu pe primul loc (Matei 6:33), apoi familia (1 Timotei 5:8), și apoi lucrarea la care este chemat. Această ordine asigură echilibru și mărturie sănătoasă înaintea lumii.

Viața creștină este trăită conform principiilor Scripturii, cultivând disciplinele spirituale precum rugăciunea, citirea Cuvântului, închinarea și părtășia frățească (Faptele Apostolilor 2:42; 1 Tesaloniceni 5:17). Credinciosul este chemat să arate dragoste față de aproapele (Ioan 13:34-35), să caute dreptatea (Mica 6:8) și să trăiască cu integritate, fiind lumina lumii și sarea pământului (Matei 5:13-16).

Credem că standardele morale ale vieții creștine sunt stabilite de Dumnezeu în Scriptură și nu se schimbă odată cu cultura (2 Timotei 3:16-17).

Căsătoria și familia sunt rânduite de Dumnezeu ca un legământ pe viață între un bărbat și o femeie (Geneza 2:24; Matei 19:4-6). Soțul și soția au roluri biblice complementare (Efeseni 5:22-25), dar sunt egali în valoare și demnitate, ambii fiind „preoție împărătească” (1 Petru 2:9) și având acces direct la Dumnezeu.

Sexualitatea este un dar al lui Dumnezeu, destinat exclusiv relației de legământ dintre un bărbat și o femeie în cadrul căsătoriei (Evrei 13:4). Condamnăm orice formă de comportament sexual păcătos, inclusiv adulterul, pornografia, relațiile homosexuale, precum și orice altă practică sexuală care distorsionează planul lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9-10; 1 Tesaloniceni 4:3-5).

Viața umană este sacră, fiind creată după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:27). Susținem protejarea vieții de la concepție până la moartea naturală (Psalmul 139:13-16; Iov 12:10) și ne opunem practicilor care o pun în pericol în mod intenționat.

Credem că Împărăția lui Dumnezeu a început să se manifeste pe pământ prin venirea Domnului Isus Hristos și este prezentă oriunde se face voia Sa (Matei 6:10). Ea este alcătuită din toți cei care L-au primit prin credință ca Mântuitor și Domn (Ioan 1:12), indiferent de contextul cultural, confesional sau de diferențe în chestiuni secundare. Toți aceștia sunt uniți într-un singur Trup spiritual, avându-L pe Hristos ca și Cap (Efeseni 4:4-6; Coloseni 1:18). Împărăția este deja prezentă, dar își va atinge desăvârșirea în veșnicie, la revenirea în slavă a Domnului Isus (Apocalipsa 11:15).

Unitatea credincioșilor este ancorată în adevărurile fundamentale ale Evangheliei (Ioan 17:21; Filipeni 2:1-2) și se manifestă prin dragoste (Ioan 13:34-35), respect și colaborare atunci când Scriptura este păstrată ca autoritate supremă (2 Timotei 3:16-17).

Cooperarea interbisericească este căutată cu biserici și organizații care împărtășesc aceeași doctrină primară biblică, inclusiv credința în inspirația și autoritatea Scripturii, Trinitatea, divinitatea și umanitatea Domnului Isus Hristos, mântuirea prin har, prin credință, jertfa Sa ispășitoare și învierea Sa reală, precum și așteptarea revenirii Sale glorioase (Galateni 1:8-9; 1 Corinteni 15:3-4).

Separarea este necesară față de orice biserică, organizație sau confesiune care neagă aceste adevăruri fundamentale (2 Corinteni 6:14-17; 2 Ioan 9-11). În chestiuni secundare, care nu afectează mântuirea, practicăm dragostea, răbdarea și toleranța (Romani 14:1-4), păstrând unitatea Duhului prin legătura păcii (Efeseni 4:3). În fața ereziei, însă, răspundem cu fermitate și claritate, protejând turma lui Dumnezeu de învățătura falsă (Tit 1:9-11).

Credem că autoritatea civilă este rânduită de Dumnezeu pentru binele societății, pentru menținerea ordinii și pedepsirea răului (Romani 13:1-4; 1 Petru 2:13-14). Recunoaștem și respectăm rolul autorităților, atâta timp cât cerințele acestora nu contravin poruncilor clare ale lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:29).

Ca biserică, nu susținem oficial candidați politici, partide sau agende partizane, mesajul nostru central fiind proclamarea Evangheliei și promovarea adevărurilor Scripturii (2 Timotei 4:2).

În același timp, încurajăm membrii bisericii să își împlinească responsabilitățile civice, care pot include participarea la vot, implicarea în organizații civice, inclusiv politice, susținerea unor cauze sociale și acțiuni pentru binele comunității, in limitele invataturii Scripturii si cu condiția păstrării unui cuget curat (1 Timotei 1:5) și a unui caracter integru (Filipeni 2:15).

Moartea este separarea trupului de suflet. La moarte, sufletul celor răscumpărați intră imediat în prezența conștientă a Domnului (Filipeni 1:23; 2 Corinteni 5:8), iar sufletul celor pierduți intră într-un loc de așteptare a judecății finale, despărțiți de Dumnezeu (Luca 16:22-23).

Credem în revenirea glorioasă, personală și vizibilă a Domnului Isus Hristos (Matei 24:30; Faptele 1:11; Apocalipsa 1:7), care va aduce împlinirea finală a planului lui Dumnezeu și instaurarea deplină a Împărăției Sale.

La revenirea Lui, toți morții vor învia: cei credincioși vor primi trupuri glorificate și nepieritoare (1 Corinteni 15:52-53; Filipeni 3:20-21), iar cei necredincioși vor învia pentru judecată (Ioan 5:28-29).

Cei necredincioși vor fi judecați după faptele lor și aruncați în iazul de foc (Apocalipsa 20:11-15), un loc al despărțirii veșnice de Dumnezeu, al pedepsei conștiente, al întunericului și suferinței fără sfârșit (Matei 25:46; 2 Tesaloniceni 1:9; Marcu 9:48).

Cei credincioși vor trăi pentru totdeauna în cerul nou și pământul nou (Apocalipsa 21:1-4), în prezența lui Dumnezeu, unde nu va mai fi păcat, durere sau moarte. Ei vor experimenta părtășia desăvârșită cu Dumnezeu, bucuria deplină și răsplata credincioșiei (Psalmul 16:11; 2 Timotei 4:8).